Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a anunțat o veste excelentă pentru târgovișteni: Parcul Chindia va beneficia de un proiect amplu de modernizare, finanțat prin fonduri europene.

Proiectul, intitulat „Regenerarea și revitalizarea Parcului Chindia, inclusiv modernizarea Grădinii Zoologice”, a ajuns în etapa de contractare și va transforma complet una dintre cele mai îndrăgite zone de agrement ale orașului.

Printre lucrările propuse se numără:reamenajarea spațiilor verzi și plantarea de arbori și arbuști,realizarea de alei pietonale și piste pentru bicicliști,instalarea unui sistem modern de iluminat și irigații,dotarea parcului cu bănci, coșuri de gunoi, toalete, rasteluri pentru biciclete,refacerea lacului și a debarcaderului,construirea de fântâni arteziene și zone de promenadă,crearea de spații pentru concerte în aer liber, trasee de escaladă și tiroliene, reabilitarea Grădinii Zoologice și a Chioșcului Fanfarei, precum și montarea de sisteme de supraveghere video și Wi-Fi.
Suprafața vizată de proiect este de aproximativ 180.000 de metri pătrați, iar valoarea totală a investiției va depăși 42 de milioane de lei. Finanțarea este asigurată prin Programul Regional Sud Muntenia 2021–2027, cu sprijinul Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia.
„Este un proiect foarte important pentru Târgoviște, care va transforma complet Parcul Chindia și îl va aduce la standarde moderne. Este o investiție pentru comunitate, pentru calitatea vieții și pentru un oraș mai verde și mai prietenos cu locuitorii săi”, a declarat primarul Daniel Cristian Stan.
Urmărește Dâmbovița PRESS și pe Google News Știri de ultima oră și AICI