Jandarmii dâmbovițeni vor fi la datorie în zilele de 28 și 29 iunie a.c., în mai multe localități din județ, astfel încât cetățenii, care vor participa la evenimentele publice, să petreacă în condiții de siguranță.

Efectivele de ordine publică vor acționa în trei localități dâmbovițene, unde vor avea loc manifestări sportive, cultural-artistice/tradiționale și religioase, astfel:
- în zilele de 28 și 29 iunie a.c., la Campionatul Național Individual al României la Motocros, competiție sportivă ce se va desfășura în zona dealului Sângeriș din municipiul Moreni;
- sâmbătă, 29 iunie a.c., la activitățile cultural-artisitice prilejuite de „Ziua Comunei Vulcana-Băi”, precum și la manifestarea religioasă organizată la Mănăstirea Peștera Ialomiței din Masivul Bucegi, cu ocazia sărbătoririi hramului și a sărbătorii Sfinții Petru și Pavel.

Principala misiune a jandarmilor dâmbovițeni, alături de celelalte structuri cu atribuții în domeniu, va consta protecția participanților, precum și prevenirea faptelor de natură antisocială.
Pe această cale, adresăm cetățenilor următoarele recomandări preventive:
- să respecte măsurile stabilite de organizatori și ale structurilor de ordine publică pe timpul desfășurării acestor manifestări publice;
- să evite implicarea în conflicte de orice natură și să adopte o atitudine preventivă, pentru siguranța proprie și a celor din jur;
- să acorde atenție copiilor pentru a evita riscul de a se rătăci în mulțime;
- să sesizeze orice situație de pericol ori faptă antisocială la structurile de ordine și siguranță publică aflate în misiune.
Urmărește Dâmbovița PRESS și pe Google News Știri de ultima oră și AICI