Îmbinând muzica clasică cu cea pop, concertul din această seară a celebrat atât emoția, cât și inovația. Orchestra Simfonică „Muntenia”, condusă de dirijorul Daniel Jinga, împreună cu solistele Ellie Heart, Ana-Maria Alexie, Vera Lașcu și Dariana Jianu, au oferit publicului o seară plină de energie și bucurie.



Evenimentul a inclus și un moment special de omagiu pentru Laura Stoica, care pe 10 octombrie ar fi împlinit 58 de ani. Solistele invitate au interpretat piese celebre ale artistei, readucând în atenția publicului frumusețea, autenticitatea și talentul complet al Laurei, ale cărei creații rămân parte din patrimoniul muzicii naționale.

