Consiliul Local Municipal Târgoviște a aprobat, în ședința ordinară de zilele trecute, hotărârea privind actualizarea taxelor și impozitelor locale pentru 2026, prin indexarea acestora cu rata inflației. Proiectul a fost votat de majoritatea consilierilor locali, înregistrând 19 voturi pentru și două abțineri.

Primarul municipiului, Daniel Cristian Stan, a declarat că ajustarea nivelului taxelor nu a fost o decizie politică sau administrativă locală, ci o obligație impusă de legislația națională. Potrivit acestuia, Primăria Târgoviște a ales să aplice cele mai mici valori permise de cadrul legal, pentru a reduce presiunea financiară asupra contribuabililor.
Una dintre principalele modificări vizează impozitul pe clădiri pentru persoanele fizice, în contextul în care valoarea impozabilă pe metrul pătrat crește semnificativ, de la 1.491 lei la 2.677 lei. Totodată, sunt eliminate facilitățile fiscale acordate anterior în funcție de vechimea construcțiilor sau de regimul de înălțime. În plus, impozitarea autovehiculelor va fi recalculată în funcție de norma de poluare.
Edilul șef a subliniat că neadoptarea proiectului ar fi atras pierderi financiare importante pentru bugetul local, prin diminuarea cotelor din impozitul pe venit alocate administrației locale, sume care au depășit 130 de milioane de lei în anul precedent.
În ceea ce privește impactul bugetar, primarul a arătat că majorarea taxelor va aduce la bugetul local aproximativ 7 milioane de lei, o sumă care nu modifică semnificativ capacitatea financiară a municipiului, dar care respectă obligațiile impuse de autoritățile centrale.
Reprezentanții administrației locale au reiterat că decizia a fost una necesară pentru menținerea echilibrului bugetar și pentru evitarea pierderii unor surse importante de finanțare pentru proiectele locale.
