Universitatea „Valahia” din Târgoviște își modernizează infrastructura și face un pas important către eficiență energetică. Iluminatul interior al spațiilor educaționale este modernizat prin trecerea la soluții LED, cu sprijinul ING Bank.

Proiectul, susținut de Asociația Absolvenților Universității „Valahia”, urmărește reducerea consumului de energie electrică și a impactului asupra mediului, contribuind totodată la dezvoltarea unei infrastructuri universitare mai eficiente și mai prietenoase cu mediul.
Inițiativa face parte din preocuparea pentru dezvoltare durabilă și utilizarea responsabilă a resurselor, iar beneficiile investiției sunt așteptate să se reflecte pe termen lung atât în comunitatea academică, cât și în protejarea mediului.

Sprijinul financiar a fost acordat de ING Bank în cadrul demersurilor de susținere a proiectelor cu impact sustenabil în comunitate.
Asociația Absolvenților Universității „Valahia” mulțumește ING Bank pentru susținerea acestei inițiative.


