Veste senzațională pentru fotbalul județean și pentru Voința Crevedia! Talentatul Vladimir Cristescu, născut în 2008 și unul dintre cei mai promițători jucători din generația sa, a semnat cu Universitatea Craiova, una dintre echipele de top ale fotbalului românesc.
Vladi și-a făcut remarcat talentul încă de la primele meciuri, devenind dublu campion județean și național cu echipele U17 și U19 ale clubului. În sezonul curent, a evoluat în Liga 3, unde a impresionat prin determinare, tehnică și inteligență tactică, câștigând aplauzele antrenorilor și ale suporterilor.
Transferul său vine după mișcările importante ale clubului, precum plecarea lui Tabuncic la Dinamo București și interesul echipei UTA pentru Mihai Răstuf, și confirmă că Voința Crevedia continuă să fie pepinieră de talente pentru fotbalul românesc.
Clubul și suporterii îi urează lui Vladi mult succes la Universitatea Craiova, fiind convinși că va continua să strălucească și să facă cinste antrenorilor care l-au format încă de la vârste fragede.
Viitorul fotbalului românesc trece prin Voința Crevedia, iar Vladi Cristescu este dovada vie!
Foto: Voința Crevedia


