În fiecare an, la 28 februarie, marcăm Ziua Protecției Civile din România – un moment dedicat conștientizării, pregătirii și solidarității în fața situațiilor de urgență.

În acest an, aniversăm 93 de ani de la atestarea documentară a Protecției Civile în România, prilej de a rememora misiunile și faptele de curaj ale celor care acționează pentru salvarea vieților și protejarea comunităților, în contextul conflictelor, calamităților naturale și altor evenimente cu impact major.
În România, Protecția Civilă ia ființă prin Înaltul Decret Regal nr. 468 din 28 februarie 1933, sub denumirea de „apărare pasivă”, având ca scop limitarea efectelor bombardamentelor aeriene asupra populației și resurselor teritoriului, prin măsuri de protecție directă și reducerea eficacității atacurilor aeriene.
Astăzi, Protecția Civilă înseamnă prevenire, informare, alarmare, adăpostire, evacuare și intervenție – totul sub deviza: „Cu viața mea, apăr viața!”

