Elevii se pregătesc să revină la cursuri după vacanța de Paște, conform calendarului oficial al anului școlar 2025-2026 aprobat de Ministerul Educației.

Vacanța de primăvară a început sâmbătă, 4 aprilie 2026, după ce cursurile s-au desfășurat până vineri, 3 aprilie 2026. În această perioadă, elevii au avut liber pentru a petrece sărbătorile pascale alături de familie, în condițiile în care Paștele Ortodox a fost sărbătorit pe 12 aprilie 2026.
Vacanța de primăvară se încheie marți, 14 aprilie 2026, elevii revin în bănci miercuri, 15 aprilie 2026, când începe ultimul modul al anului școlar.
Aceasta este ultima perioadă de cursuri înainte de vacanța mare de vară.
Majoritatea elevilor termină cursurile pe 19 iunie 2026
Elevii de clasa a XII-a și a XIII-a seral/frecvență redusă termină pe 5 iunie 2026
Elevii de clasa a VIII-a finalizează cursurile pe 12 iunie 2026
Alte zile libere după Paște
După revenirea la cursuri, elevii vor mai avea câteva zile libere:
1 Mai 2026 – cade vineri, ceea ce aduce un weekend prelungit
1 iunie 2026 – Ziua Copilului, zi liberă pentru elevi
După vacanța de Paște, elevii intră în ultima etapă a anului școlar, înainte de vacanța mare de vară.
