Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare meteorologică de Cod Galben, valabilă astăzi, 7 iunie, în intervalul orar 12:00 – 21:00, pentru mai multe regiuni ale țării, inclusiv județul Dâmbovița.

Meteorologii avertizează că în Muntenia, inclusiv în județul nostru, vor fi perioade de instabilitate atmosferică accentuată, manifestată prin averse torențiale, descărcări electrice frecvente, intensificări ale vântului și, pe alocuri, vijelii cu viteze de 60-70 km/h. De asemenea, sunt posibile căderi de grindină de mici și medii dimensiuni.
În intervale scurte de timp, de 1 până la 3 ore, cantitățile de apă pot ajunge la 15-25 l/mp, iar izolat pot depăși 30-40 l/mp, existând riscul producerii unor acumulări importante de apă.
Autoritățile recomandă populației să evite deplasările în timpul fenomenelor severe, să nu se adăpostească sub copaci și să își asigure obiectele care pot fi luate de vânt.
Specialiștii precizează că avertizarea poate fi actualizată în funcție de evoluția fenomenelor meteorologice din următoarele ore.

