O femeie în vârstă de 38 de ani, din comuna Potlogi, este cercetată penal după ce a fost depistată de polițiști conducând un autoturism, deși avea dreptul de a conduce suspendat.
Incidentul a avut loc pe DN 1A, în localitatea Cătunu, unde polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Butimanu au oprit pentru control autoturismul condus de femeie. În urma verificărilor efectuate, oamenii legii au constatat că aceasta avea exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice suspendată.
Pe numele acesteia a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.
Cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz, în vederea dispunerii măsurilor prevăzute de lege.


