Un accident rutier s-a produs în această dimineață, în jurul orei 05:55, pe DN 71, pe raza localității Aninoasa, fiind implicate un autobuz și un autoturism.

La intervenție au acționat pompierii din cadrul Detașamentul de Pompieri Târgoviște cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și un echipaj SMURD. Totodată, Serviciul de Ambulanță Județean Dâmbovița a intervenit cu două ambulanțe.
La fața locului au fost identificate trei victime, toate de sex masculin și conștiente. Acestea au primit îngrijiri medicale, ulterior fiind transportate la spital pentru investigații suplimentare.
Pompierii au asigurat și măsurile de prevenire și stingere a incendiilor pentru evitarea producerii unor alte situații de risc.

