Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Moreni au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier în comuna I.L.Caragiale.

Din primele informații, polițiștii au stabilit faptul că un tânăr, de 23 de ani, din județul Prahova, în timp ce ar fi condus un autoturism pe DN 72, în comuna I.L.Caragiale, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat, de 46 de ani, din județul Prahova.
În urma accidentului, șoferul de 46 de ani a fost rănit, fiind transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

