Un accident rutier s-a produs ieri după-amiază, 18 aprilie, în jurul orei 16:25, pe Drumul Național 71, în localitatea Ghergani. Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Răcari au fost sesizați cu privire la eveniment și au intervenit de urgență la fața locului.
Din primele informații, un tânăr în vârstă de 23 de ani, din comuna Tărtășești, ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de un bărbat de 55 de ani, din localitatea Colacu.

În urma impactului, un minor în vârstă de 3 ani, pasager în primul autoturism, a fost rănit. Acesta a fost transportat de urgență la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale necesare.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările producerii accidentului.

