Polițiștii din cadrul Serviciul de Investigare a Criminalității Economice au desfășurat, la data de 6 martie, o amplă acțiune pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.

Activitățile s-au derulat în intervalul orar 09:00 – 14:00, în colaborare cu polițiștii din cadrul Serviciul de Ordine Publică, precum și cu reprezentanți ai Inspectoratul Teritorial de Muncă Dâmbovița, Direcția de Sănătate Publică Dâmbovița, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Dâmbovița și Direcția Sanitar‑Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Dâmbovița.
Rezultatele controalelor
37 de agenți economici verificați
18 sancțiuni contravenționale aplicate
Polițiștiii de la Investigarea Criminalității Economice au aplicat 9 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 33.000 de lei, pentru nerespectarea obligației de utilizare a aparatelor de marcat electronice fiscale, conform OUG nr. 28/1999.
De asemenea, a fost confiscată suma de 1.284 de lei.
În cadrul aceleiași acțiuni, polițiștii de la Ordine Publică au aplicat 2 sancțiuni contravenționale, în valoare de 2.000 de lei, pentru nerespectarea obligației privind mentenanța sistemelor de supraveghere prin societăți specializate, conform HG nr. 301/2012 privind paza obiectivelor, bunurilor și protecția persoanelor.
Polițiștii anunță că astfel de acțiuni vor continua, scopul fiind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, precum și respectarea legislației de către operatorii economici.
