Clubul Copiilor Titu a găzduit o activitate artistică dedicată Sărbătorilor de Iarnă, organizată de Cercul de Muzică Vocal-Instrumentală, sub coordonarea domnului profesor Lorin Stănescu. Deși pregătirea copiilor a început la debutul anului școlar, rezultatele muncii lor s-au văzut pe scenă, iar prestațiile au fost apreciate de toți cei prezenți.

Primarul Laurențiu Costache a participat la eveniment la invitația doamnei Cornelia Stan, directorul Palatului Copiilor Târgoviște, căreia i-a mulțumit pentru dăruirea și implicarea constantă. Prin consolidarea echipei și atragerea unor noi cadre didactice, activitatea Clubului Copiilor din Titu a fost revigorată și adusă la un nivel mult așteptat de comunitate.

Primarul i-a felicit pe copii, cadrele didactice și întreaga echipă a Clubului Copiilor Titu pentru dedicare, seriozitate și contribuția lor la dezvoltarea educației artistice în oraș.

