Administrația Națională de Meteorologie (ANM) avertizează că, în perioada 31 mai – 2 iunie, vremea va deveni din nou instabilă în România, cu episoade de ploi, descărcări electrice, intensificări ale vântului și posibile căderi de grindină.
Începând de duminică, gradul de instabilitate atmosferică va fi în creștere, în special în jumătatea estică a țării. Cerul va avea înnorări temporare, iar aversele își vor face apariția local în nordul, centrul și estul României, dar și izolat în celelalte regiuni. Pe alocuri vor fi posibile descărcări electrice, vijelii de scurtă durată și grindină.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 19 și 30 de grade Celsius, iar minimele se vor situa între 8 și 16 grade.
La începutul săptămânii viitoare, vremea va rămâne instabilă, mai ales în a doua parte a zilei, când sunt prognozate averse și descărcări electrice în centrul, nordul și vestul țării, dar și pe arii mai restrânse în restul regiunilor. Izolat, cantitățile de apă pot fi însemnate, iar condițiile de grindină se vor menține.
Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în timpul ploilor, iar temperaturile maxime vor rămâne în general între 20 și 30 de grade, cu minime între 9 și 18 grade.

