Apel: „Omul bun nu lasă gunoi pe drum!”și vine din partea reprezentanților Direcției Silvice Dâmbovița, Ocolul Silvic Sturzeni.
Atenție! Se dau amenzi usturătoare, de la 10.000 lei până la 20.000 lei, pentru aruncarea sau depozitarea în fondul forestier naţional a reziduurilor menajere, industriale, petroliere sau rezultate din prelucrarea lemnului, a substanţelor chimice şi a apei sărate.
„Sperăm ca cei care au obiceiul sa arunce gunoaie în pădure sa renunțe la această practică.
Facem un nou apel către cetățeni să NU mai abandoneze deșeurile în natură
Pe această cale atragem atenția că, potrivit Legii 171/2010 cu modificările și completările ulterioare, Art. 12, alin. (2), lit. a), „Constituie contravenţii silvice, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât să constituie infracţiuni, şi se sancţionează cu amendă de la 10.000 lei până la 20.000 lei, aruncarea sau depozitarea în fondul forestier naţional a reziduurilor menajere, industriale, petroliere sau rezultate din prelucrarea lemnului, a substanţelor chimice şi a apei sărate. În acest caz, se aplică şi sancţiunea complementară de obligare a contravenientului de a aduce terenul de îndată la starea iniţială, pe cheltuiala sa”, acesta este mesajul silviculturilor dâmbovițeni
Urmărește Dâmbovița PRESS și pe Google News