Tenismenul Matei Bucura, legitimat la Clubul Sportiv Târgoviște, a reușit o nouă performanță remarcabilă, cucerind locul al doilea la Cupa Elite, competiție desfășurată la București în ultimele zile ale lunii iunie, în condiții de caniculă extremă.
Sportivul pregătit de antrenorul Florin Râpeanu a avut un parcurs impresionant până în ultimul act al competiției, demonstrând un tenis de calitate și o formă sportivă excelentă.
În primul tur, Matei l-a învins pe Arsenie Ghițoi (Al Body) cu scorul de 6-4, 6-2, iar în faza următoare a trecut de Nicolae Geantă (Daimon Sport Club), după retragerea adversarului. În semifinale, tenismenul târgoviștean a confirmat că este unul dintre favoriții categoriei U18, impunându-se categoric în fața lui Victor Palaghia (Asociația Club Sportiv), cu 6-1, 6-4.
Din păcate, finala împotriva lui Tudor Lăcraru nu s-a putut disputa în condiții normale. Programată la doar două ore după semifinală, în plină zi, la ora 14:30, și pe fondul unor temperaturi sufocante, partida a fost prea solicitantă pentru sportivul târgoviștean, care a fost nevoit să abandoneze din cauza efortului acumulat și a caniculei.
Chiar dacă trofeul i-a scăpat printre degete, locul al doilea la Cupa Elite reprezintă o performanță deosebită, obținută după o serie de meciuri foarte bune și într-un context extrem de dificil. Rezultatul confirmă progresul constant al lui Matei Bucura și îl reconfirmă drept unul dintre cei mai promițători tineri tenismeni ai Clubului Sportiv Târgoviște.
Felicitări sportivului și antrenorului Florin Râpeanu pentru această nouă performanță și mult succes în competițiile următoare!

