Această zi este marcată cu cruce roșie în calendar și reprezintă o sărbătoare importantă a ortodoxiei, dedicată unora dintre cei mai importanți teologi și părinți ai Bisericii din secolul al IV-lea.

Sfinții Trei Ierarhi sunt recunoscuți pentru înțelepciunea, învățăturile și contribuția lor la dezvoltarea dogmelor Bisericii, iar prăznuirea lor amintește credincioșilor de valorile spirituale fundamentale: credință, iubire și înțelepciune.Despre Sfântul Ioan Gură de Aur se arată că a întrecut pe toţi filosofii în cuvinte şi mai ales în iscusinţa, înlesnirea şi frumuseţea vorbirii; şi atât de bine a tâlcuit dumnezeiasca Scriptură şi a săvârşit propovăduirea evanghelică, încât, dacă n-ar fi fost acest Sfânt, „ar fi fost de trebuinţă să mai vină încă o dată pe pământ Stăpânul Hristos”. (Vieţile Sfinţilor)
Faptele sale bune atât de mult l-au înălţat, încât pe toţi i-a întrecut, fiind izvor al milosteniei şi al dragostei. A trăit 63 de ani, fiind ierarh al Bisericii lui Hristos şase ani. S-a săvârşit în Comane, surghiunit de împărăteasa Eudoxia.

