Astăzi este Buna Vestire-Blagoveştenia, în această zi, se sărbătoreşte vestea cea bună adusă Fecioarei Maria de către trimisul lui Dumnezeu, îngerul Gavriil: „Bucură-te, cea plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei… căci ai aflat har de la Dumnezeu. Şi iată, vei lua în pântece şi vei naşte fiu şi vei chema numele lui Iisus…..Duhul Sfânt se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea, şi Sfântul care se va naşte din tine Fiul lui Dumnezeu se va chema”.
De ce este bine să mănânci pește
Se spune că acela care gustă acest tip de carne de Buna Vestire se va simţi tot anul ca peştele în apă. În popor se mai spune că pescarii nu au voie să arunce mămăligă în apă, pentru că mor peştii.
De Buna Vestire se crede că sosesc rândunelele, iar cucul cântă prima oară în an, de aceea sărbătorii i se mai spune şi Ziua Cucului. Pasărea anunţă sosirea efectivă a primăverii, iar primul său cântec trebuie să fie aşteptat de toţi oamenii în haine curate, veseli, cu stomacul plin şi cu bani în buzunare. Cei care nu îndeplinesc aceste condiţii, nu vor beneficia de toate acele lucruri în anul care va urma. Dacă primul cântec al cucului este auzit pe stomacul gol, în partea stânga sau în spatele omului, este semn de rău augur.În fiecare an pe 25 martie, Biserica Ortodoxă sărbătoreşte Buna Vestire, numită și Blagoveștenie.
Sărbătoarea cu cruce roşie Buna Vestire este prima sărbătoare confirmată în documente, dintre sărbătorile Maicii Domnului. Aceasta este prima sărbătoare din an închinată Maicii Domnului și reprezintă momentul în care Fecioara Maria a primit vestea de la Arhanghelul Gavriil că-l va naște pe Iisus. Este o zi importantă pentru toți credincioșii, sărbătorindu-se atât în rândul ortodocșilor, cât și în rândul catolicilor.
Urmărește Dâmbovița PRESS și pe Google News Știri de ultima oră și AICI