Târgoviștea devine, începând de astăzi, gazda artei și a creativității. În perioada 3 – 10 iulie 2026, Centrul Județean de Cultură Dâmbovița organizează Tabăra Internațională de Pictură „Între Istorie și Artă”, un eveniment dedicat promovării și susținerii artiștilor din domeniul artelor vizuale.
Timp de șapte zile, nouă artiști plastici vor explora frumusețile municipiului Târgoviște și ale județului Dâmbovița, urmând să transforme în lucrări de artă monumentele, peisajele și reperele istorice care definesc identitatea locului.










Tabăra își propune să contribuie la revitalizarea vieții culturale și să pună în valoare patrimoniul istoric și cultural al județului prin intermediul artei, oferind publicului o perspectivă artistică asupra celor mai reprezentative obiective din zonă.
Momentul culminant al evenimentului va avea loc miercuri, 9 iulie, de la ora 12:00, când va fi organizat vernisajul expoziției cu lucrările realizate în timpul taberei. Acesta se va desfășura la Muzeul Tradițiilor Dâmbovițene – Școala de Cavalerie, unde iubitorii de artă vor putea admira creațiile artiștilor participanți și vor descoperi modul în care patrimoniul dâmbovițean a fost transpus pe pânză.
Evenimentul reprezintă o invitație adresată tuturor celor care apreciază arta și cultura să descopere Târgoviștea prin ochii unor artiști inspirați de istoria și frumusețea locurilor.
