Autor: Dâmboviţa Press

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi si Substanțe Periculoase au efectuat două percheziții domiciliare, pe raza localităților Nucet și Târgoviște, la două persoane, de 18 si 49 de ani, bănuite de nerespectarea prevederilor Legii nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive. În urma descinderilor, polițiștii au ridicat în vederea indisponibilizării peste 65.540 de articole pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni. În cauză, polițiștii continuă cercetările, urmând ca la finalizarea acestora sa se propună soluție prin unitatea de parchet competentă.

Read More

De vineri seară, de la 22.00, și până duminică la 20.00 județele Suceava, Neamț, Brașov, Covasna, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Vâlcea, Gorj, Sibiu, Hunedoara, Botoșani, Iași, Bacău, Vaslui, Vrancea și Buzău se află sub avertizare cod galben de ninsori însemnate cantitativ și viscol.  În zona montană va ninge, iar local în Transilvania, sudul Moldovei și Muntenia și vestul Dobrogei vor predomina ninsorile și se va depune un strat de zăpadă. Temporar în zona montană va ninge, iar local în Transilvania, sudul Moldovei și din a doua parte a zilei de sâmbătă (28 decembrie) și în Muntenia și vestul Dobrogei vor predomina…

Read More

În perioada 25 noiembrie – 24 decembrie 2019, sub coordonarea Direcției de Ordine Publică, polițiștii au acționat, la nivel național,  împreună cu specialiști ai Ministerului Apelor și Pădurilor – Direcţia Generală Păduri și Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva, pentru verificarea legalității comercializării pomilor de Crăciun. Echipele de control au efectuat 2.866 de acțiuni și controale, 2.011 dintre acestea fiind pe drumurile publice, 269 în fondul forestier național și 586 în piețe, târguri și oboare.În urma acţiunilor, au fost constatate 426 de infracțiuni, 197 dintre acestea fiind la Codul Silvic și au fost aplicate 8.450 de sancţiuni contravenţionale, în valoare…

Read More

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis vineri dimineaţa o atenţionare nowcasting Cod galben de ninsoare viscolită, valabilă în orele următoare, în zona de munte a judeţelor Argeş, Prahova şi Dâmboviţa. Până la ora 12:00, la altitudini de peste 1.800 de metri, în zonele de munte ale judeţelor Argeş, Prahova şi Dâmboviţa, se va semnala ninsoare viscolită, iar zăpadă spulberată va determina scăderea vizibilităţii sub 100 de metri.

Read More

 Ultima Eclipsă de Soare a anului 2019, în a doua zi de Crăciun și este singura eclipsă inelară din acest an, numită și eclipsa „inelului de foc”. Din păcate, fenomenul spectaculos nu  este vizibil din România decât pe Internet.Eclipsa de soare inelară este vizibilă în Orientul Mijlociu, unde a şi început, traversând Qatarul, Emiratele Arabe Unite şi Sultanatul Oman. Eclipsa va ajunge apoi în Oceanul Indian, către India de Sud şi Sri Lanka, de unde va traversa Golful Bengal pentru a fi vizibilă apoi în Sumatra, Malaezia şi Singapore, unde va înregistra faza maximă. Va trece apoi prin Borneo şi…

Read More