Autor: Dâmboviţa Press

Atmosferă de mobilizare totală în jurul echipei Chindia Târgoviște, înaintea returului barajului de promovare disputat la Constanța împotriva formației Farul Constanța. Suporterii roș-albaștrilor care doresc să fie alături de echipă în deplasare au la dispoziție 200 de tichete, locurile fiind limitate și distribuite în ordinea înscrierii. Pentru această deplasare, au fost organizate 4 autocare, iar costul unui bilet, care include și transportul, este de 20 de lei. Înscrieri și distribuirea biletelor: 0725 433 582 – Mihai 0757 376 067 – Florin 0799 266 015 – Joița Plecarea suporterilor este programată duminică, la ora 13:00, din parcarea de la Tribuna 1…

Read More

La final de mai și început de iunie, Titu devine din nou punctul de întâlnire al sportului și al performanței locale, prin evenimentul „Zilele Sportului Titu 2026” – o serie de competiții dedicate elevilor, tinerilor și adulților care iubesc mișcarea și spiritul de fair-play. Organizată de Primăria Orașului Titu, manifestarea aduce împreună mai multe discipline sportive, transformând orașul într-un spațiu al energiei, al competiției și al comunității. Programul competițiilor: Joi, 28 mai 2026 Concurs de înot – ora 09:00 Bazinul Didactic „Prof. Rozner Emil” Vineri, 29 mai 2026 Cros de alergare – ora 09:00 Centrul orașului Titu Competiție de baschet…

Read More

A avut loc Simpozionul Internațional cu tema „Familia creștină și vocația sfințeniei în tradiția și păstorirea ortodoxă. Dimensiuni teologice și culturale în context contemporan”, un eveniment academic de anvergură organizat sub coordonarea Înaltpreasfințitului Părinte Nifon, Arhiepiscop și Mitropolit al Târgoviștei. Manifestarea a reunit teologi, cadre universitare și invitați din țară și din străinătate, confirmând încă o dată rolul Târgoviștei ca centru important al dialogului teologic și academic. Printre participanți s-a numărat și conf. univ. dr. Claudia Gilia, reprezentant al Universității „Valahia” din Târgoviște, prezentă la deschiderea oficială a lucrărilor alături de alte personalități academice și bisericești. În cadrul dezbaterilor, specialiștii…

Read More

GHIMPAȚI, 30 mai 2026 : Stadionul din Ghimpați va deveni, începând cu ora 16:00, punctul central al pasionaților de sport și competiție, odată cu desfășurarea evenimentului „Ziua Ghimpățenilor de Pretutindeni”, un moment dedicat comunității locale și spiritului de fair-play. Evenimentul va aduce în prim-plan un concurs de skandenberg, una dintre cele mai așteptate probe ale zilei, unde participanții își vor testa forța, rezistența și determinarea într-un cadru organizat și prietenos. Organizatorii își propun să transforme această întâlnire într-o adevărată sărbătoare a comunității, în care sportul devine pretextul perfect pentru socializare, susținere reciprocă și promovarea unui stil de viață activ. Pe…

Read More

Uniunea Județeană SANITAS Dâmbovița anunță organizarea unei acțiuni de protest miercuri, 3 iunie 2026, la București, în contextul nemulțumirilor față de un proiect legislativ aflat în dezbatere la nivel guvernamental. Sindicaliștii susțin că noua lege ar putea afecta veniturile, condițiile de muncă și o parte dintre drepturile personalului din sistemul sanitar și de asistență socială, fiind considerată de aceștia o măsură cu impact pe termen lung, inclusiv în contextul angajamentelor din PNRR. Desfășurarea protestului Participanții sunt așteptați să plece cu autocarele în dimineața zilei de 3 iunie 2026, ora 07:00, din fața sediului SANITAS Dâmbovița, urmând să participe la manifestații…

Read More

TSD Târgoviște este despre tineri, despre ideile lor și despre dorința de a avea un cuvânt de spus în viața municipiului nostru. Așadar, în urma alegerilor, noul birou de conducere are următoarea componență: ▫️ Președinte: Dinu Diana ▫️ Prim-vicepreședinți: Sacagiu Ciprian, Voinea Ovidiu, Lazăr Denis, Tudose Damian, Stoica Denis ▫️ Vicepreședinți: Rădoi Maria Teodora, Lupoiu Remus, Ionescu Elena Victoria, Beju Raul, Stana Diana, Gherghescu Ana-Maria, Herghelegiu Andruța, Dinu Eduard, Frățilă Medeea, Gherghe Mihai, Bodescu Alesandra ▫️ Secretar: Stoica Ștefan Sorin ▫️ Membri ai biroului: Neacșu Ștefan, Nicolescu Denisa, Tolea Raluca, Duică Teodora, Huiu Emanuel, Dincă Ana-Maria, Anghel Diana, Nicolaescu Teodora,…

Read More

Primăria Municipiului Târgoviște organizează pe 1 iunie 2026, cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, evenimentul „ANIMA Fest – Festivalul Copiilor”, care va reuni spectacole, ateliere, concursuri, activități sportive și o paradă a copiilor. Manifestările vor avea loc în mai multe puncte ale orașului, principalele locații fiind Parcul Mitropoliei, Parcul Chindia, Stadionul Eugen Popescu, Cinema Independența și Complexul Turistic de Natație. Programul completParcul Mitropoliei 09:30 – 09:50 – Spectacol de gimnastică susținut de AS Ritmyc Gym Târgoviște, coordonator Alina Stratan 10:00 – 10:45 – Spectacol de dans susținut de Școala de dans Daniela Rotari, coordonator Daniela Rotari 10:45 – 11:45 –…

Read More

Compania de Apă Târgoviște-Dâmbovița informează că furnizarea apei a fost întreruptă în comuna Finta, satul Gheboaia, miercuri, 27 mai 2026, începând cu ora 09:30, până la remedierea unei avarii apărute la conducta de distribuție a apei potabile. Defecțiunea s-a produs pe DJ 720A, strada Principală, în zona Podului. Potrivit operatorului, avaria a fost provocată de Firma Chiruli. Reprezentanții companiei recomandă ca, după reluarea alimentării cu apă și până la publicarea rezultatelor monitorizării calității apei potabile, apa să nu fie utilizată pentru consum uman decât după limpezire și fierbere timp de 10 minute. Rezultatele analizelor de laborator vor fi publicate pe…

Read More

Infracțiuni rutiere constatate de polițiști în județul Dâmbovița Polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Valea Mare și Secției 13 Poliție Rurală Titu au depistat, în cursul zilei de 25 mai, două situații grave de încălcare a legislației rutiere. În jurul orei 19:10, în comuna Ludești, a fost oprit pentru control un autoturism condus de un tânăr de 24 de ani din localitate. În urma verificărilor, s-a stabilit că acesta avea dreptul de a conduce suspendat. Ulterior, în jurul orei 00:30, polițiștii au depistat în comuna Românești un minor de 16 ani, din Potlogi, care ar fi condus un autoturism…

Read More