Autor: Dâmboviţa Press

Ion Dolănescu a lăsat o moștenire de neprețuit în folclorul românesc, iar cântece precum „M-am născut lângă Carpați” și „Casa părintească nu se vinde” continuă să rezoneze puternic în sufletele românilor. În onoarea sa, Consiliul Județean Dâmbovița, prin Centrul Județean de Cultură, în parteneriat cu Fundația Culturală „Ion Dolănescu”, a organizat cea de-a X-a ediție a Festivalului-Concurs ce poartă numele marelui interpret. Evenimentul a culminat cu Gala Laureaților, în cadrul căreia au fost desemnați câștigătorii ediției din 2024, după o competiție plină de emoții și momente de autenticitate artistică. Concurenții au dat tot ce au avut mai bun pe scenă,…

Read More

Universitatea „Valahia” din Târgoviște a avut onoarea de a primi astăzi, 20 septembrie 2024, vizita Excelenței Sale, Domnul KATAE Takashi, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Japoniei în România. Ambasadorul a fost întâmpinat de Rectorul universității, conf. univ. dr. ing. Ioan Corneliu SĂLIȘTEANU și Președintele Senatului universitar, conf. univ. dr. Claudia GILIA. Vizita a fost prilejuită de participarea la cea de-a XXIII-a ediție a Colocviul Internațional „LATINITATE, ROMANITATE, ROMÂNITATE”, manifestare ce se desfășoară în perioada 20-22 septembrie 2024. Evenimentul este organizat de Universitatea „Valahia” din Târgoviște, Primăria Municipiului Târgoviște, Consiliul Județean Dâmbovița, Centrul Județean de Cultură Dâmbovița, Institutul „George Călinescu” al…

Read More

Deși partea cea mai dificilă a trecut, iar apele s-au retras, localitățile afectate de inundații din județul Galați mai au un drum lung până la revenirea la normalitate. Salvatorii sosiți încă din prima zi au fost înlocuiți cu forțe proaspete. Aproximativ 1000 de salvatori, proveniți din unitățile subordonate IGSU, intervin în 12 localități gălățene, respectiv – Pechea, Cuza Vodă, Slobozia Conachi, Costache Negri, Cudalbi, Vameș, Băneasa, Valea Mărului – Mândrești, Măcișeni, Corni, Urlești și Frumușița. Încă de la sosirea schimbului, joi seară, sectoarele de intervenție au fost preluate de noii colegi, iar vineri dimineața, la prima oră, salvatorii au continuat…

Read More

Hai la meci! Astăzi, Chindia Târgoviște – Ceahlăul Piatra Neamț se întâlnesc pe terenul de fotbal al Stadionului Eugen Popescu, ora 16:00. Partida este una plină de suspans, cu ambele echipe luptând pentru victorie. Acest meci captivant din Liga a 2-a demonstrează pasiunea și competitivitatea din fotbalul românesc și promite un sezon plin de emoție și spectacol pentru fanii acestui sport minunat. Urmărește Dâmbovița PRESS și pe Google News Știri de ultima oră și AICI

Read More

Nocturna bibliotecilor: Noaptea detectivilor de carte , vineri, 27 septembrie 2024, începând cu orele 18.00, Biblioteca Judeţeană „I. H. Rădulescu” Dâmboviţa. Mistere literare, rezolvare de enigme, incursiuni în lumea romanelor polițiste. Evenimentul cultural anual de activare nocturnă a bibliotecilor este inițiat de Asociația Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România (ANBPR), cu participarea bibliotecilor publice din România. PROGRAM: Ora 18:00 Povestea dorințelor: Misterul tabloului fermecat / Ioana-Alina Ristea – lansare de carte Detectivi pe note – moment muzical oferit de Cătălina Maria Rebeca și Popescu Rebeca Ioana (Locație: Sala de conferințe) Ora 18.30 Micii polițiști – atelier creativ și…

Read More

Festivalul-Concurs Național „Ion Dolănescu” a avut prima seară dedicată concursului, tineri din toată țara au impresionat cu talentul lor în fața unui juriu exigent. În cadrul celei de-a X-a ediții a Festivalului-Concurs Național Ion Dolănescu, organizat de Consiliul Județean Dâmbovița, prin Centrul Județean de Cultură și Fundația Culturală „Ion Dolănescu”, tineri talentați din toată România au urcat pe scena din Piața Mihai Viteazul pentru a-și demonstra abilitățile artistice în domeniul folclorului românesc. Prima seară a festivalului s-a încheiat cu succes, iar recitalurile susținute de artiști consacrați au încântat publicul prezent. Evenimentul a adunat participanți din toate colțurile țării, pregătiți să…

Read More

Universitatea „Valahia” din Târgoviște a finalizat procesul de admitere pentru sesiunea din septembrie 2024, anunțând lista candidaților admiși și invitându-i să se prezinte la secretariatul facultății pentru încheierea contractelor de studiu și a actelor adiționale. Potrivit informațiilor oficiale, perioadele stabilite pentru finalizarea acestor proceduri sunt următoarele: 18 – 21 septembrie 2024 pentru programul de licență, 21 – 25 septembrie 2024 pentru programul de master, 23 – 26 septembrie 2025 pentru programul de doctorat, 24 – 26 septembrie 2024 pentru programul de conversie profesională și 24 – 26 septembrie 2024 pentru programul de formare psihopedagogică. Aceste date au fost stabilite cu…

Read More

O grupare de trafic de persoane, destructurată de polițiștii dâmbovițeni, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Dâmbovița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Dâmbovița, au documentat activitatea infracțională a trei persoane, cercetate pentru trafic de persoane și complicitate la această infracțiune. Din actele de urmărire penală efectuate a rezultat faptul că, în perioadele februarie 2022 – iunie 2023, iulie – septembrie 2023, precum și în luna septembrie 2024, două dintre persoanele cercetate în cauză, respectiv două femei, de 38 și 33 de ani, membre ale aceleași familii, împreună cu…

Read More

Au văzut moartea cu ochii, în această dimineață, în jurul orei 06:02, pompierii au fost solicitați să intervină în cazul unui eveniment rutier petrecut în localitatea Voinești. Garda de Intervenție Voinești a intervenit cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD, iar Serviciul de Ambulanță Județean a intervenit cu două echipaje. La fața locului au fost identificate două victime: o persoană de sex masculin, în vârstă de 20 ani, și o persoană de sex masculin, în vârstă de 42 de ani. Ambele victime au fost asistate medical și transportate la spital pentru îngrijiri medicale suplimentare.…

Read More

Accident grav, noaptea trecută, în jurul orei 00:22, un eveniment rutier de impact a avut loc în localitatea Dragomirești, solicitând intervenția promptă a Detașamentului de Pompieri Târgoviște și a Serviciului de Ambulanță Județean Dâmbovița. La fața locului, echipele de intervenție au descoperit două autoturisme implicate în accident și au identificat două victime de sex masculin, în vârstă de 21 și 28 de ani. Ambele victime erau conștiente, dar necesitau asistență medicală urgentă. Detașamentul de Pompieri Târgoviște a mobilizat o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD pentru a oferi primul ajutor. În același timp, Serviciul de…

Read More