Automecanica Moreni a semnat acordul de colaborare cu trei universități din țară, dar și cu Agenția de Cercetare pentru Tehnică și Tehnologii Militare, în prezența ministrului Florin Spătaru , astfel are șanse să redevină unul dintre principalii furnizori ai industriei de apărare națională.
După înființarea Centrului de Cercetare de la Romarm,Ministerul Economiei continuă să facă pași importanți în această direcție. Astăzi,28 octombrie, la 54 de ani de existenţă, Automecanica Moreni a semnat acordul de colaborare cu trei universități din țară, dar și cu Agenția de Cercetare pentru Tehnică și Tehnologii Militare.
Cercetarea rămâne un factor integrator al strategiilor, planurilor de înzestrare și acțiune a forțelor armate din țara noastră.

” Tot astăzi, la Moreni a fost semnat şi Memorandumul de înțelegere între ROMARM – filiala Uzina AutomecanicaMoreni și compania turcească Nurol Makina ve Sanayi A.S. Memorandumul urmăreşte dezvoltarea de produse militare și sisteme de armament moderne, conform standardelor NATO. Răspundem astfel cerințelor actuale din piața internă și externă.” a afirmat ministrul Economiei- Florin Spătaru
Președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan: Este nevoie de efortul comun pentru ca transportoarele blindate produse în Dâmbovița să reintre în dotarea Armatei Române
Președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan spune că este nevoie de efortul comun pentru ca transportoarele blindate produse în Dâmbovița să reintre în dotarea Armatei Române:

” Astăzi, alături de ministrul Economiei, Florin Spătaru, am participat la aniversarea a 54 de ani de la înființarea Uzinei Automecanica Moreni, eveniment organizat de directorul uzinei, Corneliu Vișoianu, în parteneriat cu administrația județului Dâmbovița.
A fost un moment propice pentru a demara discuțiile necesare, dar și pentru a stabili etapele viitoare astfel încât Automecanica Moreni să redevină unul dintre principalii furnizori ai industriei de apărare națională.
Este nevoie de efortul nostru comun pentru ca transportoarele blindate produse în Dâmbovița să reintre în dotarea Armatei Române, în condițiile în care Uzina Automecanica Moreni are personalul specializat, dar și forța de muncă și experiența necesare.
Pentru a face față însă pieței internaționale, este nevoie de retehnologizare, de linii noi de producție cu ajutorul cărora să repunem uzina de aici pe harta națională și internațională a industriei de apărare.
Putem spune că un prim pas a fost făcut astăzi prin semnarea de protocoale de cercetare de către directorul Centrului de Excelență în Cercetare, Dezvoltare și Inovare, Valentin Cristea, directorul UA Moreni, Corneliu Vișoianu, rectorul Universității „Valahia” din Târgoviște, Laura Gorghiu, prorectorul Universității „Dunărea de Jos” din Galați, Daniela-Laura Buruiană, și prorectorul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iaşi, Maria Carmen Loghin.
Armata României are nevoie de Automecanica Moreni, așa cum și Automecanica Moreni are nevoie de sprijinul Guvernului și al tuturor factorilor decizionali care pot duce la renașterea acestei uzine.
Mulțumesc tuturor invitaților pentru interesul acordat evenimentului nostru și sunt convins că ne putem baza pe sprijinul lor!
La Mulți Ani, Automecanica Moreni!” a transmis președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan
Urmărește Dâmbovița PRESS și pe Google News