Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare de instabilitate atmosferică pentru ziua de 17 august 2025, intervalul ora 13:00 – ora 21:00.

În Transilvania, Maramureș, sudul Banatului, nordul Moldovei și cea mai mare parte a zonei montane, sunt așteptate:
- averse torențiale,
- descărcări electrice,
- intensificări ale vântului cu viteze de 50–70 km/h,
- vijelii și, izolat, grindină de mici și medii dimensiuni (1–3 cm).
Cantitățile de apă vor ajunge la 20–30 l/mp, iar izolat, în zona montană, chiar la 40–50 l/mp.
Meteorologii precizează că fenomene similare, dar pe arii mai restrânse, se pot semnala și în Banat, Crișana și zona subcarpatică a Olteniei și Munteniei.
Autoritățile recomandă populației să evite deplasările în aer liber pe timpul manifestării fenomenelor severe, să asigure bunurile care pot fi luate de vânt și să urmărească prognozele actualizate.
Urmărește Dâmbovița PRESS și pe Google News Știri de ultima oră și AICI