Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Răcari, au reținut pentru 24 de ore un bărbat de 33 de ani, din comuna Poiana, cercetat pentru executarea de activități miniere fără permis sau licență.
Potrivit anchetei, în urma verificărilor desfășurate la balastiera din comuna Sălcioara, s-a constatat că bărbatul, în calitate de reprezentant al unei societăți comerciale specializate în extragerea pietrișului, nisipului, argilei și caolinului, ar fi ordonat exploatarea ilegală a resurselor minerale cu scopul de a le comercializa, fără a deține autorizațiile necesare.



Comisia interinstituțională a dispus sistarea lucrărilor și retragerea utilajelor. Cu toate acestea, o nouă verificare, desfășurată pe 28 august, a arătat că societatea a continuat exploatarea ilegală, conform dispozițiilor bărbatului cercetat.
Astăzi, 30 august, acesta va fi prezentat magistraților pentru dispunerea unei măsuri preventive, în timp ce polițiștii continuă cercetările pentru administrarea întregului probatoriu.
Notă: Urmărirea penală se desfășoară în conformitate cu Codul de Procedură Penală, iar prezumția de nevinovăție rămâne valabilă până la finalizarea procesului.
Urmărește Dâmbovița PRESS și pe Google News Știri de ultima oră și AICI

