Beat a plecat la plimbarea cu mopedul neînmatriculat, polițiștii din cadrul Secției nr. 5 Poliție Rurală Voinești au oprit pentru control, în satul Manga, pe DC 712A, un moped care nu avea montate plăcuțe de număr de înmatriculare/înregistrare.
Polițiștii au identificat conducătorul mopedului, respectiv un tânăr de 22 de ani, din comuna Voinești.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest pentru depistarea consumului de băuturi alcoolice, fiind indicat un rezultat cu valoarea de 0.63 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În plus, în urma verificărilor efectuate, a rezultat că tânărul nu deține permis de conducere, iar mopedul nu este înregistrat/înmatriculat în circulație.
Totodată, pe parcursul zilei de ieri, 16 octombrie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești au depistat un bărbat de 43 de ani, din localitate, în timp ce ar fi condus un autoturism, pe strada Independenței, având suspendată exercitarea dreptului de a conduce.
În cauză, în ambele situații, polițiștii au întocmit dosare penale pentru comiterea unor infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice, cercetările fiind continuate.