În această după-amiază, pompierii de la Detașamentul Târgoviște au fost alertați și au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă din cartierul Priseaca al municipiului Târgoviște.
Se apropie de finalizare lucrările la Cinematograful „Independența”. Primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan a anunțat public
Jandarmii montani, recomandări pentru turiștii care merg în Munții Bucegi
Cea mai mare parte din spațiul public din municipiul Târgoviște va beneficia de monitorizare video prin intermediul a 147 de camere, care se adaugă celor 33
Actualizare zilnică privind evidența persoanelor vaccinate la nivelul județului Dâmbovița
A început acțiunea de dezafectare a fostelor rețele supraterane de termoficare din Târgoviște. Este vorba despredezafectarea conductelor, a estacadelor, dar…
Consiliului Local Municipal Târgovişte
Se lucrează la Stadionul „Eugen Popescu” și se fac eforturi mari pentru ca investiția să fie finalizată cât mai repede.
Prima ninsoare mai serioasă din această iarnă și prima intervenție consistentă pentru administrația locală târgovișteană. Potrivit primarului Cristian Stan, 20…
Ninsorile și viscolul vor lovi zona de sud a României. Este vizat și județul Dâmbovița. Meteorologii au emis o atentionare…
