Acțiunea umanitară a continuat și astăzi. Jandarmii l-au vizitat din nou pe Georgică Ștefan, tânărul în vârstă de 16 ani…
Fiecare târgoviștean va primi câte un kit ce cuprinde 2 perechi de mănuși și 2 măști. Primul cartier abordat este Tudor Vladimirescu (microraionul nr.…
Totatul cazurilor COVID-19 în orașul Răcari, a ajuns la 56. Vorbim de 32 de bătrâni de la centru, 20 de…
Polițiștii au depistat aproape 5.000 de persoane care nu au respectat prevederile privind restricționarea circulației. Au fost constatate 8 infracțiuni…
În perioada 30.03.2020 – 15.04.2020, echipe de inspectori ANSVSA au efectuat, la nivel național, controale oficiale la 5.202 de obiective…
Cu ocazia sărbătorilor de Paşti, avem onoarea să vă urăm, dumneavoastră, cetățenilor comunei Răzvad, dar în egală măsură și colaboratorilor noştri,…
Cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii – Minunea Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos – îmi oferă plăcuta ocazie de a…
Marți, DSP Dâmbovița a prelevat probe de la toți bătrânii internați în Centrul de la Răcari dar și de la…
SC RASEDA ENVIRO oferă servicii de protecția mediului și consultanță legislativă de mediu venind în întâmpinarea necesităților firmei tale, prin…
Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă al Municipiului Târgovişte a hotărât ca Primăria Târgoviște să asigure gratuit câte două măşti şi…
