Organizația Femeilor Social Democrate Dâmbovița are, de astăzi, o conducere reconfirmată prin încrederea colegelor social-democrate, Carmen Holban primind un nou mandat în fruntea organizației județene.
Realegerea vine ca o confirmare a activității desfășurate în ultimii ani și a implicării constante în consolidarea uneia dintre cele mai active structuri din cadrul PSD Dâmbovița. Alături de echipa sa, Carmen Holban a reușit să mențină organizația unită și prezentă în comunitățile din întreg județul.
În mesajele transmise după vot, au fost evidențiate rolul important al femeilor în viața politică și administrativă, dar și contribuția esențială pe care OFSD Dâmbovița o are în activitatea partidului și în apropierea de oameni.
„PSD Dâmbovița are nevoie de vocea femeilor, de echilibrul lor, de hotărârea lor și de felul lor de a fi aproape de oameni”, a fost unul dintre mesajele transmise în cadrul evenimentului.
Noua echipă de conducere a OFSD Dâmbovița își propune să continue proiectele dedicate comunităților locale și să consolideze implicarea femeilor în viața publică și politică.

