“Donează sânge! Salvează o viață!”, o campanie de suflet pentru jandarmii dâmbovițeni
Browsing: Știri
INTERZIS, de la 1 octombrie, aplicarea îngrășămintelor organice lichide și a îngrășămintelor minerale este interzisă pe pășuni, anunțul a fost făcut
Unitățile-pilot de învățământ care vor implementa catalogul electronic (an școlar 2021 – 2022), în conformitate cu prevederile Ordinului de ministru
Jandarmeria Montană la ceas aniversar, 20 de ani de existență, 5 octombrie 2021, s-au împlinit 20 de ani de la înființarea structurilor de jandarmerie montană
Două ore s-au luptat pompierii, să stingă un incendiu la un adăpost de animale, în comuna I.L.Caragiale
Polițiștii dâmbovițeni sunt pe baricade, în perioada 2-3 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au continuat
TREC ÎN ONLINE, alte 41 de clase din grădinițele, școlile și liceele dâmbovițene
Sezonul rece se apropie cu paşi repezi, ce trebuie să ştie toţi şoferii, ca să nu se trezească cu o amendă usturătoare
Ordinul comun – Ministerul Educației (5.338/01.10.2021) și Ministerul Sănătății (1.082/01.10.2021) – pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității
MASCA OBLIGATORIE PE STRADĂ, în toate localitățile unde rata de infectare depășește 6%
