CJ Dâmbovița păstrează tradiția, 50 de copii din Raionul Ialoveni, Republica Moldova sunt în tabăra la Căprioara și Gâlma, în perioada 15 – 20 august, totul a început în anul 2015, când s-au pus bazele unui acord de înfrățire între județul Dâmbovița și Raionul Ialoveni. În ultimii 2 ani, la propunerea președintelui Consiliului Județean Dâmbovița – Corneliu Ștefan, numărul copiilor din Republica Moldova, ce vin în județul Dâmbovița, s-a dublat.
În tabără, copiii vor face drumeții în zona montană și vor vizita mai multe obiective turistice din județul nostru: Peștera Ialomiței, Sfinxul și Babele, Curtea Domnească din Târgoviște, Mănăstirea Dealu, Palatul Brâncovenesc de la Potlogi și alte muzee aflate în topul preferințelor vizitatorilor.

Munții Bucegi oferă peisaje spectaculoase, dar și posibilitatea de a trăi o experiență unică, pe care atât cei mici, cât și cei mari o vor putea lua în rucsacul cu amintiri.
Administratorul public al județului Dâmbovița, Cristian Avanu și secretarul județului i-au primit pe cei 50 de copii de peste Prut, le-a urat bun venit tuturor și vacanță frumoasă pe meleagurile dâmbovițene!
Urmărește Dâmbovița PRESS și pe Google News