Coliziune cu impact violent pe DJ 720, în interiorul localității Gura Ocniței,două persoane încarcerate,la data de 13 ianuarie a.c., în jurul orei 19:44, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Moreni au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier.
În urma deplasării la fața locului, pe drumul județean 720, în interiorul localității Gura Ocniței, și din primele cercetări efectuate, polițiștii au constatat că un bărbat de 39 de ani, din Moreni, în timp ce ar fi condus un autoturism, din direcția Moreni – Târgoviște, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 32 de ani, din Moreni.
În urma impactului, cei doi șoferi și trei pasageri au fost răniți.
Detașamentul de Pompieri Moreni a acționat cu două autospeciale de stingere cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD, Detașamentul Târgoviște cu o autospecială de descarcerare, iar Serviciul de Ambulanță Județean Dâmbovița cu două echipaje.
La fața locului echipajele de intervenție au identificat două persoane încarcerate, ambele conștiente. S-a acționat pentru extragerea acestora, ulterior acestea fiind transportate la spital.
Totodată o alta persoană cu atac de panică a fost evaluată de către echipajele medicale.
Concomitent sunt asigurate și măsurile de prevenire și stingere a incendiilor.
Persoana cu atac de panică inițial evaluată la fața locului a fost transportată la spital. Totodată au mai fost identificate încă două persoane care au necesitat îngrijiri medicale și au fost transportate la spital.
Polițiștii efectuează cercetări, urmând să stabilească cu exactitate toate împrejurările producerii accidentului rutier.
Urmărește Dâmbovița PRESS și pe Google News