Președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a transmis un mesaj ferm cu privire la problema depozitării deșeurilor menajere în județ, declarând că administrația județeană acționează cu responsabilitate pentru a preveni o criză reală.

„De fiecare dată am comunicat atât lucrurile bune care se fac în Dâmboviţa, cât și problemele pe care le întâmpinăm. Și nu voi face excepție nici acum”, a afirmat președintele CJ, într-o postare publică.
Acesta a subliniat că înțelege pe deplin îngrijorarea locuitorilor, dar a atras atenția că se fac eforturi concrete pentru a gestiona situația. Fără a relua istoricul unei probleme vechi de peste 15 ani, Corneliu Ștefan a insistat că „acum este momentul deciziilor clare, asumate”.
Totodată, liderul județean a criticat atitudinea unor parlamentari și actori politici care, în loc să contribuie constructiv, aleg să lanseze acuzații și atacuri publice. „Nu asta așteaptă dâmbovițenii de la noi! Nu asta le promitem când cerem votul și încrederea lor!”, a transmis acesta.
În opinia sa, locuitorii județului așteaptă măsuri concrete, colaborare între instituții și responsabilitate din partea celor aleși. „Eu voi continua să spun adevărul, indiferent de situație. Și, încă o dată, îi asigur pe dâmbovițeni că, prin decizii corecte și responsabile, vom depăși acest obstacol!”
În finalul mesajului său, Corneliu Ștefan a subliniat că în timp ce unii preferă să „se filmeze cu telefonul”, echipele Consiliului Județean sunt pe teren și caută soluții viabile pentru această problemă complexă.
Urmărește Dâmbovița PRESS și pe Google News Știri de ultima oră și AICI