Un alt motiv de mândrie pentru CS Târgoviște, Cezar Voicu Sulugiu, unul dintre cei mai valoroși judoka veterani ai clubului, a cucerit medalia de argint la prestigiosul turneu internațional British Judo Veterans Open, desfășurat recent la Londra.

Sportivul coordonat de antrenorul Ilie Torcică a reușit să impresioneze prin evoluțiile sale excelente pe tatami, obținând locul 2 în categoria M5 – 100 kg. Singura înfrângere a venit în finala competiției, în lupta pentru aur, însă argintul cucerit reprezintă una dintre cele mai importante realizări ale sale la veterani.

Această performanță confirmă încă o dată valoarea și dedicația lui Cezar Voicu Sulugiu în domeniul judo-ului veterani, consolidând statutul Clubului Sportiv Târgoviște pe plan internațional.

Felicitări, Cezar, și mult succes în continuare!
