Echipa de volei CSM Târgoviște a debutat cu succes în noul sezon al ligii a doua, impunându-se în deplasare cu scorul 3-0 în fața formației CSU Galați.
Seturile s-au încheiat cu scorurile 27-25, 25-20 și 25-22, iar echipa târgovișteană a arătat determinare, unitate și siguranță în momentele cheie. Fetele au gestionat foarte bine finalurile strânse de set, consolidând astfel un start promițător de campionat.
Antrenorii și jucătoarele rămân concentrați pe obiectivele sezonului, iar victoria oferă un moral excelent pentru următoarele partide.
Suporterii pot sărbători un debut deosebit, iar echipa merită felicitări pentru evoluția demonstrată pe teren.
CSM Târgoviște – Clubul tău! Orașul tău!

