În perioada 23 – 29 iulie 2025, între orele 05:45 și 10:00, se va desfășura a doua etapă a acțiunii de dezinsecție prin pulverizare aeriană, pe întreaga suprafață a municipiului Târgoviște, inclusiv în cartierele Priseaca și Sagricom.

Operațiunea are ca scop combaterea insectelor de disconfort, precum:țânțari, muște, omizi, tigrul de platan și alți dăunători sezonieri.
Intervențiile se vor face cu aeronave speciale, iar în cazul în care vremea nu permite zborul (ploaie, vânt sau grindină), tratamentele vor fi reprogramate pentru prima zi favorabilă.
Ce substanță se folosește?
Dezinsecția va fi efectuată cu AQUA-K-OTHRINE EW 20, un insecticid avizat de Ministerul Sănătății, recunoscut pentru eficiența sa și utilizat la nivel național în campaniile de combatere a insectelor care afectează confortul urban.
Recomandări pentru populație
- Apicultorii sunt rugați să închidă stupii sau să îi relocheze la cel puțin 10 km de zona tratată, pentru a preveni intoxicațiile la albine.
- Cetățenii sunt sfătuiți să evite pășunatul și consumul de fructe proaspăt culese din zonele unde se aplică tratamentul, pentru cel puțin 24 de ore.
Autoritățile locale fac apel la înțelegere și cooperare, în beneficiul sănătății și al calității vieții în oraș.
Urmărește Dâmbovița PRESS și pe Google News Știri de ultima oră și AICI
