Din septembrie, potrivit noii legi a Educației, dascălii care fac meditații cu elevii de la clasă vor fi cercetați disciplinar, într-un articol din noua lege este prevăzut clar că toate cadrele au obligația de a se asigura că elevii dobândesc suficiente cunoștințe la clasă, astfel încât să nu mai aibă nevoie de meditații.
Noua lege a Educației ar urma să intre în vigoare pe 2 septembrie, însă nu sunt menționate clar sancțiunile pe care le riscă profesorii care încalcă acest articol.
Începand din 2022, profesorii care dau meditații, dar nu cu elevii pe care îi au la clasă, trebuie să se înregistreze la Registrul Comerțului și să depună o declarație referitoare la impozitul pe venit (Formularul 212), până la data de 25 mai a fiecărui an.
Se vorbește despre posibilitatea primirii unui avertisment și, în cele din urma, desfacerea contractului colectiv de muncă, dacă situația se repetă.
Potrivit economica.net, 7.900 de profesori au declarat la ANAF că au realizat venituri din meditaţii în valoare cumulată de 83,7 milioane de lei, în anul calendaristic 2021, arată datele obţinute exclusiv de Economica.net de la ANAF.
Cele mari venituri nete declarate de profesori din meditaţii au fost realizate în Bucureşti – 24,4 milioane de lei, Cluj – 5,85 milioane de lei, Timiş – aproape 3,75 de milioane de lei, Sibiu – 3,38 de milioane de lei, Ilfov – 3,34 de milioane de lei, Braşov – 3,2 milioane de lei şi Prahova – 3,15 milioane de lei, reiese din datele obţinute exclusiv de Economica.net de la ANAF.
Urmărește Dâmbovița PRESS și pe Google News

