Începând cu data de 08 decembrie 2025, locuitorii orașului Titu, județul Dâmbovița, care se încadrează în una dintre categoriile eligibile, pot ridica pachete cu alimente de bază cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Distribuirea va avea loc la Sala de Sport din Parcul Orășenesc, în intervalul orar 08:00–14:00.
Cine poate beneficia
Pachetele se acordă persoanelor care se încadrează în una din următoarele categorii:
– persoane cu handicap grav sau accentuat, neinstituționalizate, cu domiciliul stabil în orașul Titu;
– pensionari (de drept, pensii de invaliditate sau de urmaș), cu pensii lunare de până la 1.400 lei inclusiv, cu domiciliu stabil în Titu;
– persoane cu vârsta peste 65 de ani, fără venituri, cu domiciliu stabil în Titu;
– beneficiari ai venitului minim de incluziune, conform Legii 196/2016.
Documente necesare pentru ridicarea pachetului
Pentru a primi ajutoarele alimentare, fiecare beneficiar trebuie să prezinte la ridicare:
- cerere și declarație pe proprie răspundere;
- copie a actului de identitate;
- documente care atestă veniturile (cupon pensie, indemnizație de handicap, etc.);
- copie a certificatului de încadrare în grad de handicap (dacă este cazul);
- alte documente relevante, potrivit categoriei de beneficiari.
Termen limită
Pachetele pot fi ridicate până la data de 16 ianuarie 2026.

