Pe 24 februarie, românii sărbătoresc Dragobetele, o tradiție străveche, încărcată de magie și iubire. Dragobetele este cunoscut ca fiind „un fecior frumos, un zeu al dragostei” care veghează asupra îndrăgostiților, așa cum spunea etnograful Ion Ghinoiu. Este ziua în care iubirea este la ea acasă, iar flăcăii curtează fetele de care sunt îndrăgostiți, iar un simplu sărut simbolizează o legătură de dragoste pentru tot anul.
„Dragobetele sărută fetele!” – aceasta este expresia care dă viață acestei zile speciale, iar pentru cei care rămân fără pereche de Dragobete, se spune că vor rămâne singuri tot anul. O zi plină de tradiții, speranțe și iubire, în care chiar și păsările își aleg perechea și își construiesc cuiburile – o adevărată „Logodnă a păsărilor”!
Așadar, sărbătorește Dragobetele în stil românesc, înconjurat de tradiții și iubire autentică!