Studiul de fezabilitate pentru viitorul Drum expres Găești – Ploiești a intrat, în această săptămână, într-o nouă fază de aprobare, fiind stabilit modul în care proiectul va fi împărțit în loturi funcționale.

În cadrul ședinței la care au participat reprezentanți ai CNAIR, a fost aprobată secționarea traseului în trei loturi principale:
A1 (Găești Vest – zona Potlogeni Deal) – km 30+250, la intrarea în Lucieni pe DJ702D
km 30+250 – km 49, până în zona intrării în Adânca, pe DN72 dinspre Săcuieni
km 49 – Ploiești
Un element important al proiectului este sectorul median, care va funcționa ca ocolitoare sudică a municipiului Târgoviște. Astfel, traficul de tranzit dinspre Ploiești și viitoarea autostradă Autostrada A7, către Pitești și Craiova, nu va mai aglomera arterele din sudul orașului.
Prin realizarea acestui proiect se urmărește:
reducerea congestiei traficului în zona Târgoviștei
diminuarea poluării
scăderea numărului de accidente rutiere
Tot în cadrul ședinței au fost analizate și aprobate soluțiile pentru intersecțiile cu drumurile naționale, nodurile rutiere și descărcările provizorii.
Reprezentanții proiectului au mulțumit specialiștilor din cadrul CNAIR, precum și experților implicați în domeniul siguranței circulației și monitorizării traficului, pentru contribuția profesională la realizarea acestui obiectiv considerat extrem de important pentru economia județului Dâmbovița și dezvoltarea comunității locale.
