Duminică, 20 martie, la ora 17:33, se sărbătoreşte Echinocţiul de primăvară, atunci când ziua este egală cu noaptea în orice loc de pe Pământ.
Echinocţiul de primăvară marchează începutul primăverii astronomice. El se produce în jurul datei de 20 martie când longitudinea astronomică a acestuia revine la valoarea de zero grade.
În timpul echinocţiul de primăvară, Soarele traversează o extensie imaginară a ecuatorului Pământului, astfel acesta va apune chiar în punctele cardinale est şi vest, egalând durata zilelor cu cea a nopţilor.
Începând de la data de 20 martie, ora 17:33, durata zilei (față de cea a nopții) va fi în continuă creștere, iar cea a nopții (față de cea a zilei) în scădere, până la data de 21 iunie, când va avea loc momentul solstițiului de vară.
Conform tradiţiei populare, se spune că, după cum va fi vremea în această zi, aşa va fi şi anul viitor.
Se mai spune că, dacă va ploua în această dimineaţă de 20 martie, primăvara va fi ploioasă, în timp ce soare la amiază, înseamnă un an bun.