La Muzeul de Istorie din Târgoviște a avut loc una dintre cele mai emoționante manifestări dedicate Zilelor Județului Dâmbovița – Gala de Excelență a Județului Dâmbovița, ajunsă la cea de-a V-a ediție.
Organizat de Consiliul Județean Dâmbovița, evenimentul a reunit personalități care, prin activitatea și performanțele lor, reprezintă cu cinste județul atât în țară, cât și peste hotare. Gazda serii a fost președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, care a transmis un mesaj puternic despre importanța visurilor, a muncii și a perseverenței.








„Excelența nu ține de noroc, ci de disciplină, caracter și perseverență”, a subliniat Corneliu Ștefan în discursul său, evidențiind că forța județului stă în oamenii săi și în capacitatea acestora de a transforma munca în performanță.
În cadrul galei au fost premiate opt personalități remarcabile: medicul cardiolog Ovidiu Țoni, interpreta de muzică populară Maria Cârneci, actorul și scriitorul Victor Mihalache, campioana europeană la Jiu-Jitsu Matilda Zmărăndescu, omul de radio și actorul Dan Țopa, scriitorul și campionul mondial la arte marțiale Vasile Lupașc, soprana Elina Velica și președintele Federației Române de Ciclism, Cătălin Sprînceană.
Președintele Consiliului Județean a vorbit și despre marile proiecte aflate în derulare în județ, de la investițiile din sănătate și infrastructură până la dezvoltarea turismului în zona Peștera-Padina, subliniind că toate acestea au un obiectiv comun: dezvoltarea Dâmboviței.
Seara a fost completată de momente artistice deosebite, susținute de tânărul pianist Andrei Victor Lupșa, precum și de soprana Oana Șerban și pianistul Marius Groza, care au oferit publicului un recital apreciat și îndelung aplaudat.
Gala de Excelență a Județului Dâmbovița a reconfirmat încă o dată că performanța, talentul și dedicarea merită recunoscute și celebrate, iar Dâmbovița continuă să fie un județ al valorilor autentice.
