Geavrelele,obicei unic în ziua de Bobotează, la Morteni, județul Dâmbovița şi constă în împodobirea unor prăjini lungi de câte 14 metri fiecare, de care sunt prinse mii de batiste colorate, cusute manual de fetele nemăritate şi oferite flăcăilor, care cutreieră satele şi îi colindă pentru cei care poartă numele Ioan.
Flăcăii împodobesc prăjinile cu până la 1.500 de geavrele, timp de câteva zile. În dimineaţa de Bobotează, geavrelele sunt sfinţite de preot, după care tinerii merg cu ele din casă în casă.

Tradiţia spune că vizita flăcăilor de Bobotează aduce noroc în fiecare gospodărie.
După 8 ianuarie, tinerii desfac geavrelele şi le înapoiază fetelor. Prăjinile se urcă în podul unei case, unde stau până la Crăciunul viitor, când vor fi duse la biserică pentru a fi sfinţite.
Sărbătoarea Geavrelelor este o sărbătoare care simbolizează bunăstare, prosperitate, deschiderea universului către mai bine şi linişte sufletească. De aceea, toţi sătenii trebuie iordăniţi, adică ridicaţi pe sus de flăcăi. Steagul trebuie făcut în fiecare an .
Împodobirea steagurilor continuă cu ciucurii din lână viu coloraţi, dar şi cu panglici de mătase. În capatul prăjinei se aşează o cruce din lemn şi un busuioc.

