Iarna își spune cuvântul pe Transalpina: Intervin utilajele de deszăpezire, se acționează cu lamă și material antiderapant pe DN 67C, Transalpina, sectorul cuprins între Rânca și Obârșia Lotrului.
Reamintim că începând cu 6.11.2023 circulația se va restricționa pe acest tronson.
Circulația pe Transfăgărășan și Transalpina se închide de luni, 06.11.2023, ora 08:00❗️
Având în vedere scăderea temperaturilor la altitudine, a intensificării bruște a vântului, a posibilității apariției ceții dense în orice moment al zilei și pentru siguranța participanților la trafic s-a luat decizia ca începând ca de luni, 06.11.2023, ora 08:00, circulația rutieră să fie interzisă pentru toate categoriile de autovehicule pe următoarele sectoare de drum:
DN7C (Transfăgărășan) între Piscu Negru și Cabana Bâlea Cascadă (km. 104+000 – km. 130+800);
DN67C (Transalpina) între Rânca și Curpăt (km. 34+800 – km. 79+200).
Precizăm că la altitudine schimbarea condițiilor meteorologice are o dinamică sporită, ceea ce face ca siguranța celor care tranzitează aceste drumuri montane poate fi pusă în pericol de către fenomenele meteorologice imprevizibile în această perioadă a anului.
Urmărește Dâmbovița PRESS și pe Google News