Facultatea de Științe Economice din cadrul Universității „Valahia” din Târgoviște a găzduit deschiderea oficială a concursului „Entrepreneurship Matching Event 2026” – Ediția a XI-a, un eveniment dedicat educației antreprenoriale, creativității și colaborării dintre mediul universitar, preuniversitar și comunitatea de afaceri.

Evenimentul, desfășurat în sala Oxford din Campusul universitar, a reunit elevi, studenți, profesori și invitați din mediul academic și educațional.

Au transmis mesaje participanților: Prof. univ. dr. habil. Maria Cristina Ștefan – Decanul Facultății de Științe Economice,Prof. univ. dr. habil. Florin Radu – Prorector Dezvoltare Instituțională și Relații Internaționale, Conf. univ. dr. Claudia Gilia – Președintele Senatului universitar, Prof. Valentin Irinel Stancu – Inspector Școlar General al județului Dâmbovița, Prof. univ. dr. habil. Gabriel Croitoru – Președintele Asociației Tinerilor Întreprinzători din Mediul Virtual
La ediția din acest an au fost înscrise 33 de planuri de afaceri realizate de echipe de elevi și studenți din mai multe licee și universități din România.
În cadrul sesiunilor de pitch antreprenorial, participanții își prezintă ideile de afaceri, demonstrând creativitate, inițiativă și spirit competitiv.
Evenimentul reprezintă o oportunitate importantă pentru dezvoltarea culturii antreprenoriale în rândul tinerilor și pentru consolidarea legăturii dintre educație și mediul economic.
Felicitări tuturor participanților, profesorilor coordonatori și organizatorilor!

