Începând cu data de 1 ianuarie 2024, angajatorii au obligația de a majora salariile angajaților plătiți cu minimum pe economie mai mult de 24 de luni, atât pentru contractele cu norma întreagă, cât și pentru cele cu timp parțial.
Conform datelor extrase din REVISAL la 31.12.2023, de această prevedere legală vor beneficia 406.293 de salariați la nivel național.
Obligația introdusă în Codul Muncii în anul 2021, odată cu intrarea în vigoare a O.U.G. nr.142/2021, prevede ca:
„(2^1) Începând cu data de 1 ianuarie 2022, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată stabilit în condiţiile alin. (1) poate fi aplicat pentru un salariat pentru o perioadă de maxim 24 de luni, de la momentul încheierii contractului individual de muncă. După expirarea perioadei respective, acesta va fi plătit cu un salariu de bază superior salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată.
(2^2) Prevederile alin. (2^1) se aplică şi pentru salariatul plătit cu salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, care are deja încheiat un contract individual de muncă, perioada de maxim 24 de luni fiind calculată începând cu data de 1 ianuarie 2022”„, a transmis Inspecția Muncii.
Urmărește Dâmbovița PRESS și pe Google News