INFORMARE METEOROLOGICĂ ÎN TOT JUDEȚUL DÂMBOVIȚA de frig, ploi, vânt și lapoviță
Începând cu 17 martie, ora 10:00, și până pe 20 martie, ora 10:00, județul Dâmbovița se află sub o informare meteorologică ce vizează o serie de fenomene extreme pentru această perioadă a anului.
Fenomenele vizate:
Răcire accentuată

Vremea se va răci semnificativ, iar nopțile și diminețile vor fi deosebit de reci, cu temperaturi ce vor coborî sub zero grade Celsius. Minimele vor fi cuprinse între -9 și 0 grade, iar în zonele de deal și sudul Transilvaniei se vor înregistra temperaturi de ger (minime de -13…-11 grade).
Brumă și îngheț la sol: Pe fondul temperaturilor scăzute, va apărea bruma, iar local, înghețul se va forma la sol.
Precipitații mixte
Începând de luni, 17 martie, vor fi precipitații mixte (ploaie, lapoviță și ninsoare) în majoritatea regiunilor țării. În Oltenia, jumătatea vestică a Munteniei, sudul Transilvaniei și la munte se vor acumula cantități importante de apă (10…20 l/mp), iar local, chiar 25…30 l/mp. Se va depune și un strat de zăpadă.
Intensificări ale vântului
În multe zone ale țării, vântul va sufla cu intensificări de 40…45 km/h, amplificând senzația de frig.
Această perioadă va aduce o revenire a vremii de iarnă, cu condiții meteo severe, ce vor afecta activitățile de zi cu zi. Recomandăm populației să fie pregătită pentru schimbările bruște de temperatură și să urmeze recomandările autorităților.