Centrul Județean de Cultură Dâmbovița anunță că 31 august 2025 este termenul limită pentru înscrierea la Festivalul – Concurs Național „Ion Dolănescu”, ajuns la ediția a XI-a. Evenimentul se va desfășura la Târgoviște, în perioada 24–26 septembrie 2025.
Competiția, organizată în memoria marelui artist Ion Dolănescu, are ca scop promovarea muzicii populare românești și sprijinirea tinerelor talente. Concursul este deschis soliștilor vocali amatori cu vârste între 16 și 30 de ani, din țară și din diaspora, care interpretează cântece populare românești.

📩 Înscrierile se fac prin transmiterea documentelor pe adresa de e-mail strategiiculturale@yahoo.com. Dosarul trebuie să includă: fișa de participare, copie CI, partiturile muzicale, materiale video pentru preselecție, declarație pe propria răspundere și dovada achitării taxei de înscriere.
Programul festivalului
- 1–5 septembrie – preselecție video
- 24 septembrie – repetiții
- 25 septembrie – concursul
- 26 septembrie – gala laureaților
Premiile depășesc 15.000 lei, fiind acordat Trofeul Festivalului și premii speciale din partea Consiliului Județean Dâmbovița.
Organizatorii îi invită pe toți cei interesați să trimită dosarele până la termenul limită, pentru a participa la unul dintre cele mai importante festivaluri de muzică populară din România.
Urmărește Dâmbovița PRESS și pe Google News Știri de ultima oră și AICI